EUPHIDAS – European Philosophical Databases Systems

SINELE ŞI ALTERITATEA

Amalia Andronic

Comunicarea interpersonala incepe prin comunicarea cu sine. Ea nu poate fi inteleasa, explicata şi desfaşurata eficient fara o raportare la conceptul de sine, pentru ca intre el şi lume se afla o relatie directa. Existenta conceptiei despre sine este legata de conştientizarea sinelui şi a celorlalti, iar comunicarea cu altii asigura dezvoltarea personalitatii, creşterea şi afirmarea sinelui. Permanenta raportare la celalalt şi la sine este un element inevitabil al interactiunii sociale.

Maniera in care individul comunica cu ceilalti este puternic influentata de maniera in care el se percepe pe sine insuşi, adica de valoarea şi puterea pe care el şi-o atribuie sieşi. In toate formele de comunicare şi indiferent de nivelul la care aceasta are loc, pivotul central al afirmarii eului este conştiinta de sine. „Maniera in care se valorizeaza pe sine determina maniera sa de a comunica cu ceilalti. Conştiinta de sine este forma de perceptie interiorizata prin care omul se raporteaza simultan la sine insuşi, la lumea sa interioara, ca şi la exterior, la lumea in care traieşte. Conştiinta de sine este perceptia propriei identitati ca şi parte a lumii”[i].

Imaginea de sine comporta o importanta majora pentru comportamentele noastre. Succesele conduc la noi succese, in timp ce eşecurile antreneaza noi eşecuri, ceea ce inseamna ca sinele are valoare reglatoare, putand antrena serii de succese şi eşecuri, angajare sau neparticipare, exaltare sau inhibare. Ficher considera ca „sinele reprezinta elementul cheie, esential al comunicarii interpersonale”.

Jung considera ca „sinele ar putea fi caracterizat drept un fel de compensatie a conflictului dintre interior şi exterior. Aceasta formulare este adecvata in masura in care sinele are caracterul a ceva ce este un rezultat, tel atins, ceva constituit numai treptat şi devenit perceptibil cu mari eforturi”[ii]. Adler şi Towne in lucrarea „Comunicare şi interactiune”, ne ofera o schematizare a conceptului de sine, considerand ca putem vorbi despre „sinele material”, constituit din sinele somatic care trimite la trasaturile fetei şi conditiile fizice ale persoanei şi sinele posesiv care face referire la tot ceea ce poseda o persoana. Celalalt tip este reprezentat de „sinele personal” şi se refera la imaginea sinelui, incluzand sentimente, atitudini, interese, gesturi, calitati, defecte, care apartin persoanei respective; el face trimitere la identitatea de sine, ce include ideologia şi identitatea abstracta a persoanei.

Ceea ce asigura dezvoltarea sinelui, a personalitatii, nu este alta decat comunicarea, in cadrul careia are loc o prezentare, ceea ce inseamna a comunica unei alte persoane, verbal sau non-verbal, cate „ceva” despre propria persoana, „ceva” pe care nimeni nu poate sa-l cunoasca fara ajutorul tau.

Intr-un studiu efectuat asupra varstelor tipice pentru dezvoltarea conceptiei despre sine, Lewis şi Brooks-Gunn au identificat trei componente diferite ale conceptiei despre sine: sinele existential, sinele categorial şi sinele intim [iii]. Sinele existential este prima componenta care se dezvolta in conceptia despre sine şi cuprinde informatii despre propria persoana care-l fac pe individ sa fie special, conferindu-i unicitate. Daca sinele existential ne diferentiaza, sinele categorial ofera informatii despre asemanarea cu alti oameni, precum inaltimea, sexul, varsta etc.

Sinele intim completeaza aceasta triada şi face referire la imaginea de sine, evaluarea şi stima de sine aparute atunci cand copilul incepe sa conştientizeze care sunt expectantele şi pretentiile societatii. Cercetarile efectuate de catre psihologi au demonstrat ca deosebirea dintre om şi majoritatea animalelor consta in aceea ca omul poseda o conceptie de sine şi ca numai maimutele ar detine o conceptie asemanatoare cu a acestuia.

Astfel, experimentul realizat de Gallup s-a concretizat in rezultate uimitoare. El a aplicat o pata de vopsea de o nuanta stralucitoare pe fruntea unor cimpanzei anesteziati care, la trezire, au fost fascinati de propria lor imagine reflectata in oglinda, atingandu-şi in mod repetat fruntea. Ei au conştientizat faptul ca ei inşişi sunt reflectati in oglinda şi nu alte animale. Lewis şi Brooks-Gunn continua cercetarile, aplicand experimentul asupra copilului, caruia i se punea pe nas putin ruj. Copilul era incurajat sa se uite in oglinda, iar daca acesta se arata surprins sau daca işi atingea nasul cand se uita din nou in oglinda, cercetatorii concluzionau ca el conştientiza faptul ca imaginea din oglinda este a lui [iv].

In cazul omului, conceptia despre sine este complexa, deoarece exista mai multe aspecte diferite ale sentimentului de identitate al omului. Aceasta conceptie despre sine imbraca mai multe forme. In primul rand, exista o latura obiectiva numita imaginea de sine, o latura evaluativa numita stima de sine, o latura care reflecta modul in care ai vrea sa fii, pe care o numim ideal de sine, latura referitoare la competentele şi abilitatile proprii, numita conştiinta propriei eficiente, o alta legata de modul in care te identifici cu grupurile sociale şi pe care o numim identificare sociala şi nu in ultimul rand modul in care sentimentul de sine a fost modelat de contextul cultural in care fiecare individ a crescut, adica influentele culturale.

Imaginea de sine este strans legata de comunicare şi nu corespunde in totalitate cu realitatea. Cand intre realitate şi imaginea de sine exista o discrepanta, cea care are de suferit este comunicarea care va antrena o lezare a sentimentului stimei de sine. Imaginea de sine este alcatuita in primul rand dintr-un set de descrieri care cuprind informatii privind sinele corporal, cum ar fi greutatea, culoarea parului, a ochilor, sexul, informatii personale ce alcatuiesc cunoştintele şi abilitatile unei persoane, preferinte sau atitudini, precum şi informatii sociale care fac referire la relatiile cu alte persoane, respectiv gradul de apropiere / departare fata de o terta persoana. De asemenea, imaginea de sine cuprinde şi informatii privind apartenenta unei persoane la societatea careia ii apartine, informatii despre mediul in care locuieşte, grupul social din care face parte sau cele referitoare la pregatirea profesionala.

Imaginea de sine rezulta şi din comportamentul altora fata de propria persoana, fiind puternic modelata de reactiile celorlalti. Aceasta concluzie este accentuata de catre multi cercetatori, precum Mead, care considera ca imaginea de sine este puternic influentata de contextul social şi de modul in care alte persoane reactioneaza fata de noi şi ca dobandim conştiinta de sine atunci cand invatam sa distingem intre „pe mine” şi „eu”. El sustine ca indivizii dezvolta conştiinta ajungand sa se vada aşa cum ii vad altii pe ei [v]. Faptul ca reactiile celor din jur ne influenteaza atat de mult se datoreaza, aşa cum am mentionat, stransei legaturi dintre imaginea de sine şi stima de sine. Foarte multi cercetatori sunt preocupati de studiul modului in care oamenii işi influenteaza unii altora comportamentul.

La un nivel extrem, conceptul de alteritate devine parte a argumentului behaviorist conform caruia ceilalti pot forma, controla şi conditiona sinele in mod total, prin intermediul recompensei şi pedepsei. Astfel, s-a ajuns la concluzia ca oamenii pot antrena efecte unii asupra celorlalti fie şi numai prin simpla prezenta.

Cooley considera ca ne elaboram atitudinile fata de noi inşine pe baza atitudinilor altor persoane fata de noi. Felul in care reactioneaza cei din jur fata de noi şi modul acestora de comportare pot constitui cel mai important factor care ne influenteaza perceptia de sine. Conceptul de „altul”, propus de Mead, capata o importanta deosebita in mod special pentru perspectiva interactionista simbolica, in care accentul este plasat pe comunicarea dintre sine şi ceilalti. Stima de sine comporta o importanta majora pentru comportamentele noastre.

„Prezicerea succesului aduce succes, a insuccesului insucces” sinteza Petre Botezatu, orice imbunatatire a imaginii de sine contribuind la creşterea eficientei şi reuşitei in cadrul comunicarii interpersonale. Caci toate actiunile noastre au ca scop imbunatatirea sentimentului stimei de sine şi vizeaza in ultima instanta faptul de a aparea intr-o lumina favorabila in ochii celor din jur.

Unii cercetatori au spus ca semenii noştri reprezinta imaginea noastra reflectata in oglinda şi ca aceasta functie se realizeaza numai prin comunicare. Se naşte intrebarea : Cat de mult depindem de reactiile celor din jur ? Cert este faptul ca depindem intr-o foarte mare masura de reactiile pozitive ale celor din jur, de feedback-ul pozitiv, deoarece datorita acestuia şi noi, la randul nostru, ne vedem intr-o lumina favorabila. Ca acest lucru este adevarat este coroborat şi de efectul pe care il are asupra noastra un feedback negativ, o reactie negativa a celor din jur, contrara aşteptarilor. Alti cercetatori au descoperit ca un nivel inalt al stimei de sine are efecte pozitive atat asupra sanatatii, cat şi asupra actiunilor unei persoane, incurajand-o sa realizeze mai mult şi sa fie mai multumita cu cat a realizat şi ca, la polul opus, o persoana care are permanent o stima de sine scazuta este mult mai vulnerabila, inclusiv la boli.

S-a constatat ca persoanele care sunt increzatoare in fortele proprii invata cu mai multa eficienta decat cele lipsite de incredere in fortele proprii, chiar daca in realitate lucrurile stau invers. Acest lucru a fost relevat de un studiu efectuat asupra unor copii, studiu care compara rezultatele obtinute de catre aceştia la invatatura, evident superioare in cazul acelora care credeau ca ar avea succes daca incercau sa munceasca mai mult, reuşind sa invete mult mai bine, in detrimentul celor care nu aveau incredere in fortele proprii.

Un alt studiu extrem de interesant precum „efectul Pygmalion” accentueaza asupra efectului privirii pozitive pe care il poate avea profesorul asupra elevului sau, putandu-l stimula şi chiar transforma dintr-unul „in dificultate”, intr-unul bun.

Rosenthal şi Jacobs in lucrarea comuna „Pygmalion in şcoala” sustin ideea ca profesorul fie şi numai gandind ca elevul va avea succes, va face ca acesta sa progreseze, iar cel in cauza va reuşi cu adevarat.

Un aspect important al conceptiei despre sine il reprezinta identificarea sociala, deoarece grupurile sociale carora le apartinem formeaza o parte importanta a conceptiei despre sine. Identificarea cu un grup social iti da un sentiment de apartenenta şi devine o componenta a modului in care definim cine suntem. Jung considera ca „sinele este astfel şi scopul vietii, caci este expresia completa a jocului destinului ce poarta denumirea de individ şi nu doar a individului izolat, ci a unei grupari intregi in care unul ii este complementar celuilalt formand o imagine completa”[vi].

Studiile efectuate asupra normelor de grup au demonstrat modul in care alte persoane ne pot influenta comportamentul, avand efect direct asupra modului in care reactionam fata de ceilalti şi, cateodata, chiar şi asupra modului in care gandim. Un proces psihologic fundamental care sta la baza identificarii sociale este cautarea stimei de sine, caci a apartine unor grupuri sociale este un mijloc de comparatie cu membrii altor grupuri sociale. Comparatia sociala afecteaza modul in care ne privim pe noi inşine şi reactionam fata de cei care apartin altor grupuri sociale.

Conceptia despre sine este fundamentala in teoria lui Carl Rogers asupra personalitatii, deoarece acesta a descoperit ca o discrepanta intre sinele ideal şi cel real conduce la tulburari de personalitate, generand anxietate, nefericire. Teoria sa este centrata pe ideea „sinelui”, deoarece, in lucrul cu pacientii sai, a constatat la aceştia tulburari care proveneau din neconcordanta dintre ideile foarte clare privind „eurile lor interioare” şi comportamentele acestora. Multi dintre pacientii sai aveau o imagine puternica despre felul in care doreau sa fie (idealul de sine), dar, in acelaşi timp, diferita de felul in care se credeau in realitate[vii]. O alta necesitate a personalitatii umane, evidentiata de Rogers, este necesitatea pretuirii care sa se manifeste prin dragoste, pretuire sau simplu respect, insistand asupra valorii deosebite pe care o are pretuirea neconditionata. Aceasta este deosebit de valoroasa, pentru ca nu constrange individul de a cauta tot timpul aprobarea sociala, conferindu-i libertatea de a-şi descoperi talentele şi capacitatile.

Rogers considera personalitatea ca fiind un fel de masca pe care o folosim in raport cu alte persoane, in viata cotidiana şi sustine ca este deosebit de important ca aceasta masca sa coincida cu sinele interior real, pentru ca altfel risca sa fie considerat prefacut.

Goffman, preocupat cu precadere de reprezentarea sinelui, considera ca fiecare „actor” incearca sa ofere o imagine valorizanta despre sine insuşi şi ca aceasta imagine a eului, o punere in scena cu ajutorul tinutei corporale, a vestimentatiei, limbajului sau comportamentului, trebuie recunoscuta de parteneri. „Viata sociala e ca şi cum ar fi interpretata viata, de actori pe o scena-sau pe mai multe scene, pentru ca modul in care actionam depinde de rolurile pe care le interpretam intr-un anumit moment”[viii].

Lucru verificat de altfel, daca mai era nevoie, ca, in cadrul societatii, fiecare om urmareşte sa-şi valorifice şi sa-i fie apreciata de catre ceilalti calitatea propriei sale imagini, incercand, printr-un management al impresiei, sa-şi ascunda ceea ce societatea apreciaza ca fiind negativ. Caci, intr-o era a comunicarii, oamenii au nevoie de a se confirma obiectiv unii pe altii, fiinta umana nu poate exista decat in aceasta oscilare spre sine şi spre ceilalti avand nevoie de intelegere, companie dar şi de autoconfruntare.

Indemnul biblic „Cunoaşte-te pe tine insuti” capata şi o alta motivatie : pentru a-i cunoaşte pe altii. In acest context, interrelationarea nu poate exista decat prin comunicare, pentru ca ea va asigura dezvoltarea personalitatii, creşterea şi implinirea sinelui. Comunicarea nu poate fi gandita doar ca placere de a relationa, ci bucuria comunicarii provine din confirmari. Iar cea mai mare parte a comunicarilor noastre urmaresc acest scop, de a verifica in ceilalti imaginea noastra.

BIBLIOGRAFIE

Adler, Alfred (1995): Sensul vietii, Editura Iri, Bucureşti;

Birkenbihl, Vera (1998) : Antrenamentul comunicarii sau Arta de a ne intelege, Editura Gemma Press, Bucureşti;

Baylon, Christian; Mignot, Xavier (2000): Comunicarea, Editura Universitatii „Al.I.Cuza”, Iaşi;

Dinu, Mihai (1997): Comunicarea, Editura Ştiintifica S.A., Bucureşti;

Giddens, Anthony, (2001): Sociologie, Editura Bic All, Bucureşti;

Hayes, Nicky; Orrell, Sue (2003) : Introducere in psihologie, Editura All, Bucureşti;

Jung,C.G. (1997): Personalitate şi transfer, Editura Teora, Bucureşti;

Lohisse, Jean (2002): Comunicarea: de la transmiterea mecanica la interactiune, Editura Polirom, Iaşi;

Mattelart, Armand & Michèle (2001): Istoria teoriilor comunicarii, Editura Polirom, Iaşi;

Prutianu, Ştefan (1998): Comunicare şi negociere in afaceri, Editura Polirom, Iaşi;

O’Sullivan, Tim et al.(2001): Concepte fundamentale din ştiintele comunicarii şi studiile culturale, Editura Polirom, Iaşi;

Şoitu, Laurentiu (2001): Pedagogia comunicarii, Institutul European, Iaşi;

Şoitu, Laurentiu (1997) : Comunicare şi actiune, Institutul European, Iaşi.

Note